Misiunea MedRight Experts: Protectia practicii medicale si apararea membrilor impotriva acuzatiilor de malpraxis

In anul 2007 un grup de medici si de avocati, impreuna cu personalitati ale lumii medicale romanesti (profesori universitari, academicieni) au avut intiativa dezvoltarii unui program de cercetare si instruire a medicilor in domeniul malpraxisului medical.

Prima cercetare în acest domeniu a fost efectuată în perioada 2007 – 2008 la Academia Română de catre expertii MedRight.

Prin derularea parteneriatelor cu autorităţile sanitare Medright Experts a pus bazele înfiinţării unui nou domeniu de educaţie medicală, anume „prevenirea şi managementul situaţiilor de malpraxis”, conform deciziei Ministerului Sanatăţii nr.  15392  din data de 21.07.2009.

A urmat derularea la nivel naţional, în perioada 2009 – 2013, a două ample programe de cercetare şi instruire a medicilor cu drept de liberă practică din mai multe specialităţi, inclusiv stomatologice, programe derulate de catre MedRight Experts in parteneriat cu Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România şi  Şcoala Naţionala de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Medical Bucureşti si  finanţate din Fondul Social European.

La ora actuala programele de formare sunt acreditate de catre Colegiul Medicilor din Romania, MedRight Experts fiind furnizor acreditat de EMC din 2007 si valorifica experienta a peste 300 de ateliere de lucru derulate pana in prezent intr-un nou domeniu educational si la care au participat peste 6500 de medici din toate judetele tarii. Lectorii sunt cadre universitare si/sau formatori acreditati in domeniul educational „prevenirea si managementul situatiilor de malpraxis”, conform deciziei Ministerului Sanatăţii nr.  15392  din data de 21.07.2009.

Programele de formare sunt dublate si de servicii de protectie (sfaturi si solutii) si aparare de care beneficiaza fiecare medic membru si care constau in raspunsuri la intrebarile si solicitarile de documente legale, actualizarea documentelor legale, suport in negocierea contractului asigurarii de malpraxis, asistenta legala prin casele de avocatura partenere, furnizarea de informatii referitor la noutatile in tematica malpraxisului si a legislatiei medicale, informari periodice cu privire la noutatile legislative si impactul acestora asupra practicii medicale a membrilor.

Beneficiile membrului
  • Acces la consultanta de specialitate in situatiile critice si oricand aveti nevoie.
  • Acces la asistenta legala prin avocatii parteneri.
  • Echipe multidisciplinare de experti alaturi de Dumneavoastra.
  • Ateliere de lucru cu informatii practice si tehnice care sa va ajute la alinierea practicii la cerintele legale.
  • Blog cu informatii despre aspectele legale si etice ale practicii medicale.
  • Informatii in timp real si util despre noutatile relevante.
  • Publicatii MedRight (studii de caz, spete, lectii de invatare etc.).
  • Suport pentru incheierea asigurarii de Malpraxis in conditii preferentiale pentru membrii.
Scopul MedRight este sa va devina partener in cariera oferind protectie (sfaturi, indrumare) si aparare impotriva acuzatiilor de malpraxis.
0
Participanti multumiti
0
Cursuri organizate intr-un nou domeniu educational
Acreditari/Parteneri

MedRight Experts este furnizor acreditat de Educatie Medicala Continua din anul 2007.

MedRight Experts este cerfiticata de catre TUV AUSTRIA CERT pentru sistemul de management conform EN ISO 9001:2008 in domeniul de aplicabilite: “formare si consultanta in domeniul medical”.

Toti formatorii MedRight Experts detin atestate emise de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari si de catre Ministerul Sanatatii prin Scoala Nationala de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar.